Rugăminte
La mulţi le pot citi în gînd, Dar nu ştiu însumi cine sînt! Mi-e ochiul prea apropiat — Nu-s ce observ şi-am observat. Mi-aş folosi cu mult mai bine. De-aş sta mai depărtat de mine. Nu ca duşman al meu, e drept! Departe-i cel mai drag adept — Dar între noi — mijloc cuminte! Ghiciţi aprinsa-mi rugăminte?
luni, 5 septembrie 2011
"O femeie frumoasă care cunoştea capacitatea intelectuală a ilustrului om de stiinţă, i-a oferit următoarea posibilitate:
- Domnule, cu frumuseţea mea şi cu inteligenţa d-voastră am putea avea copii perfecţi.
La care Eninstein a răspuns:
- Doamnă, v-aţi gândit la posilitatea că ar putea ieşi cu frumuseţea mea şi inteligenţa d-voastră?"
"Există doar 2 lucruri infinite, universul şi prostia umană, dar nu sunt prea sigur de prima, de a doua se poate observa cum ne distrugem singuri doar pentru a demonstra cine poate mai mult."
"Dacă A înseamnă fericire, atunci formula este: A=X+Y+Z unde:
X este muncă
Y este joacă
şi Z înseamna a-ţi ţine gura închisă."
"Când petreci 2 ore lângă o fată frumoasă, ţi se par 2 minute.
Când petreci 2 minute în căldură mare, îţi par 2 ore.
Asta este relativitatea!"
sâmbătă, 3 septembrie 2011
Am invatat...
Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli, sa invinovatim destinul si amanuntele, avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea, avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete. Cand sa facem si asta – murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua feţe
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distant
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.
Octavian Paler
Tot ceea ce numim dragoste...
Aviditate şi dragoste, ce sentimente diferite ne încearcă la fiecare dintre aceste cuvinte! Si totuşi s-ar putea să fie acelaşi instinct denumit în două feluri, pe de o parte defăimat din punctul de vedere al celor deja avuţi, în care instinctul s-a mai potolit şi care se tem acum pentru „avutul" lor, pe de altă parte, privit din perspectiva nesatisfăcuţilor, a înşelaţilor şi deci preamărit ca „bun". Dragostea pentru aproapele nostru, nu este ea oare o dorinţă aprigă de o nouă proprietate? Şi de asemenea dragostea noastră pentru ştiinţă, pentru adevăr? Şi în general, orice dorinţă de lucruri noi? Ni se urăşte de ceea ce este vechi, de ceea ce ne aparţine în mod sigur şi întindem din nou mâinile; nici chiar cel mai frumos peisaj în care trăim trei luni nu mai este sigur de dragostea noastră, un ţărm oarecare, mai îndepărtat, este cel care ne stîrneşte aviditatea; ceea ce avem este de cele mai multe ori diminuat prin faptul că îl avem. Plăcerea faţă de noi înşine vrea să se menţină transformînd permanent ceva nou în noi înşine —aceasta înseamnă de fapt a poseda. A te sătura de o proprietate este a te sătura de tine însuţi. (Se poate suferi şi de prea-mult — dorinţa vie de a arunca, de a împărţi poate să-şi atribuie onoarea numelui de „dragoste".) Cînd vedem pe cineva suferind, ne folosim cu plăcere de prilejul oferit pentru al lua în stăpînire; acest lucru îl face de obicei cel binefăcător şi milostiv, care numeşte şi el „dragoste" setea stîrnită de o nouă posesiune, şi căruia aceasta îi produce aceeaşi plăcere ca o cucerire nouă care-i surîde. Dar dragostea dintre sexe se trădează cel mai limpede ca sete de proprietate: îndrăgostitul vrea să fie categoric singurul posesor al persoanei pe care o doreşte, el vrea să aibă putere absolută asupra sufletului precum şi trupului ei, vrea să fie singurul care este iubit, locuind şi dominând în celălalt suflet ca fiinţă supremă, cea mai demnă de dorit. Dacă ţinem seamă că aceasta nu înseamnă nimic altceva decît excluderea lumii întregi de la un bun preţios, de la o fericire şi o desfătare, dacă ţinem seamă că îndrăgostitul urmăreşte sărăcirea şi privarea tuturor celorlalţi competitori, vrând să devină balaurul comorii sale de aur, ca cel mal brutal şi mai egoist dintre toţi „cuceritorii" şi exploatatorii, dacă ţinem în sfîrşit seamă că îndrăgostitului însuşi tot restul lumii i se pare indiferent, palid, lipsit de valoare şi este pregătit să facă orice sacrificiu, să tulbure orice ordine, să lase în urma lui orice interes, atunci e într-adevăr de mirare că această aviditate sălbatică, această nedreptate a dragostei sexuale a putut fi preamărită şi divinizată într-o asemenea măsură de-a lungul tuturor timpurilor, ba chiar faptul că din această dragoste s-a preluat ideea de dragoste ca opus al egoismului, în timp ce ea este tocmai cea mai spontană expresie a egoismului. Este evident că folosirea curentă în limbaj s-a datorat aici celor ce nu aveau nimic şi erau dornici să aibă — probabil că ei au fost întotdeauna prea mulţi. Cei care se bucurau de multă avuţie şi saţietate în acest domeniu au scăpat ici şi colo câte o vorbă despre „demonul furios", precum acel atenian, cel mai amabil şi mai iubit, Sofocle, dar Eros rîdea oricînd de asemenea defăimători — tocmai ei au fost întotdeauna preferaţii săi. Există însă, ici şi colo pe pămînt, un fel de continuare a dragostei, unde acea dorinţă avidă pe care două persoane o au una pentru cealaltă a cedat în faţa unei noi dorinţe şi avidităţi, a unei aspiraţii comune superioare la un ideal aflat mai presus de ei, dar cine cunoaşte această dragoste? Cine a trăit-o? Numele său adevărat este prietenie.
Friedrich Nietzsche - "Stiinta voioasa"